Planuri...ale altora (Little BRO`)

Nici nu am plecat...nici macar nu stiu cand o sa plec...si deja persoanele de pe langa mine isi fac planurile.

Incep cu parintii...ai deja vorbesc ce o sa faca si ce nu o sa faca...tata isi cauta laptop ca sa putem sa vorbim pe skype, mama se gandeste ce o sa faca atunci cand tata este plecat in delegatii, cine scoate cainele, cine sta cu ea cand este singura, cine o sa le repare laptop-ul daca se strica, cine o sa-i ajute la caratul legumelor pentru iarna...au ajuns sa discute ca acum, daca plecam o sa le facem nepoti mai tarziu decat credeau ei...etc.

Niste probleme existelntiale...

Incerc sa le explic ca mai dureaza pana placem dar fara succes, parca zici ca suntem invizibili. Vorbesc de ce o sa faca ei ca noi o sa plecam si eu sunt langa ei. Daca ma bag in discutie este ca si cum nu as vorbii. Nu raspund...mai rau...isi continua discutia ca si cand nu mai exist. Este funny, pentru ca citesti disperarea situatiei in ochii lor, si cum incearca ei sa isi gaseasca activitati si inlocuitori.

Aseara am fost la ei in vizita si vine mama foarte serioasa si se aseaza parinteste langa mine. Dupa 5 secunde arunca intrebarea : " Radu, dar la batranete ce o sa facem, cum o sa ne descurcam singuri? ".

Pe gura nu a iesit nimic, dar in creier era o explozie de fraze si idei, dar analizand si procesand informatia am ajuns la o concluzie...astia au luat-o razna. Mai clar de atat nu poate sa fie...sunt nebuni!

Next subject... prietena...aici vorbim de o situatie mai delicata si mai speciala. De ea stiu de cand am devenit un cuplu ca este nebuna, asa ca stiam la ce sa ma astept. Cel putin asta credeam eu...DAR... ea nu s-a rezumat doar la planurile personale, si-a inclus toata familia. De la unchi pana la bunica...coc planuri de viitor si le aplica de parca deja sunt in avion. Locuinta de rezerva, fonduri suplimentare, organigrama scolara si de invatare, planuirea vizitelor, concedii...etc.

Eu si fratimiu...noi inca nu stim ce facem, nu avem planuri, nu avem scheme si liste si astia deja stiu ce o sa faca in urmatorii 5 ani. Ma jur...ma fac sa ma simt de parca ei toti pleaca si eu cu fratimiu ramanem aici.

Ce nu stiu ei, este si cel mai important lucru...ca noi (eu si fatalaul) planuim sa-i chemam acolo...dar asta o sa vedem cum iese atunci cand este timpul. Singurul lucru de care mi-e putin teama este de mama. Ii este frica sa se uite si la televizor cand arata imaginii de pe cladii inalte...dar sa-i spun ca o sa stea la mii de metrii inaltime pentru urmatoarele zeci de ore... :) Restul se descurca...tata vad ca are chef de aventura... Acum ceva zile a ajuns la concluzia ca trece timpul pe langa el si ca nu a avut parte de o aventura frumoasa.
Mergand cu mama lui (83 ani) spre locul natal, a gasit o curba frumoasa undeva pe langa Aiud si a zis ca asta este momentul. Rezultatul? Mai jos putin :

Nice, nu...?

In final ma amuza cat se agita si cat isi planuiesc urmatoarele miscari. Totusi este bine ca au realizat ce inseamna aceasta plecare si pana la urma, daca stai sa urmaresti mai atent si sa gandesti putin iti dai seama ca ce fac ei defapt...este tot pentru noi. Se asigura ca nu o sa aiba probleme pe perioada in care noi inca o sa ne asezam astfel incat sa nu apara situatii in care sa pericliteze stabilirea noastra acolo.

M-am razgandit, nu sunt nebuni... :)