AS: ca sa nu creem panica, am primit viza intre timp...dar nu am avut timp si rabdare si inspiratie sa va povestesc cum a fost, cum a inceput...asa ca iata acum SOC! ADEVARATA POVESTE! DETALII EXPLOZIVE! SENZATIONAL!
Ca de obicei, duminica 16 octombrie, venise vremea sa ii scriu COului...de la inceputul lui iulie, o data pe luna, ii trimite-am mesaj, poate poate ma fericeste si pe mine...
Australia, mai exact Adelaide - Australia de Sud, este cu 7 ore si jumatate inaintea noastra. adica, mai simplu, duminca noaptea ora 23 la noi, este 6:30 luni dimineata in OZ...
Dupa cum spuneam, duminica spre luni noaptea, la ora 1, i-am trimis mail COului, ca sa ii vina fix la 8:30 luni dimineata, chiar cand incepe omu' munca...
...pana aici nimic spectaculos, nimic iesit din normal...am stat treaz ca de obicei pana pe la 5 dimieata, cu un ochi pe mail, cu un ochi la tivi, cu un ochi la o casutza de lucram la ea...ora 5 a venit cu mos Ene, si am decis sa pun capat zilei/noptii de lucru si asteptare...m-am bagat la somn...
DEODATA suna telefonul...era 9 dimineata, doar ce dormisem 3-4 ore...cam cheaun...foarte cheaun de fapt. Era fratimiu (Little Bro') -asta de e rezident australian din iulie- disperat de-a dreptul: "Bah, trezeste-te in bipul meu ca sunt australienii la poarta!".
Va imaginati ce a trecut prin mintea mea atunci... "du-te ma in bipul meu ca dorm, ca m-am culcat tarziu, si tu te plicitsesti la munca de fac misto de mine?!" si dau sa inchid telefonul cand pe fratimiu il apuca urlatul in telefon cum ca nu glumeste, ca nu face misto, ca sa ma duc repede la poarta ca sunt australienii in fata biroului, si ca au batut la geam, la poarta, la gard, la caine...si nimic, nu raspunde nimeni...
Eram in pantolinii scurti de pijama, intr-un tricou atat de sifonat incat puteai sa juri ca mam invelit in hartie creponata...M-am ascuns in papuci si mi-am deplasat fizicul prin juma' de casa, prin frig si viscol, pana la geam, in birou, sa vad si io australienii de la poarta mea...intre timp, fratimiu continua sa ciripeasca in telefon...
Binenteles ca nu era nimeni...nici macar pietoni in trecere nu erau...cine draq sa fie pe strada la ora aia?! la 9 dimineata lumea doarme...unii acasa, unii la munca...
Mintea mea, in gandul ei, deduce ca e o gluma, ca mi-a facut COul o surpriza si mi-a dat viza...si eu stau si dorm in loc sa ma pregatesc sa plec in asutralia...Deci, deschid laptopul (sa ii dea Dumnezeu sanatate lu' ala de a inventat SSDul ca sa imi porneasca mie laoptopul super-repede), deschid mailul, si ca sa vezi surpriza: imi raspunsese COul la mail!
M-am inviorat instant! Deja o luasem razna....parca faceam prima data sex!
DEODATA realizez ce imi tot repeta fratimiu in telefon (nu inchisesem telefonul nici atunci, iar fratimiu inca ciripea) : sunt niste oameni de la ambasada australiei la mine la usa...de fapt, au fost, si se dusesera vis-a-vis, intr-o cafenea, sa-si consume lichidele atat de necesare dimineata, si asteptau un telefon de la fratimiu care sa-i anunte cand vine cineva la birou ca sa ii primeasca si pe ei...
...si ca sa nu uit, COul nu-mi dadause viza...era un mesaj prietenesc, foarte amical, in care isi exprima parerea de rau ca nu poate sa-mi dea vreo informatie noua legata de aplicatia mea deorece nici el nu stie, si ca ma roaga sa am rabdare, ca imediat cum va avea noutati ma va contacta...
I am sorry to tell you that your application is still in process at this stage. I will let you know as soon a decision can be made.
...eu n-am facut armata, am scapat cu studentia...dar in dimineata aia m-am imbracat atat de repede ca nici eu nu mi-am dat seama cum de am reusit...in tot biroul erau numai cutii, si hartii, si dosare...era haos. Dar am reusit sa le adun pe toate, gramada, in dormitor, sa curat scrumiera si sa imi dau cu apa pe fata...iar in tot timpul asta mai vorbeam si cu fratimiu pe speaker...
II sunam pe aia de la ambasada, pe un numar de celular de serbia, si ii anunt ca sunt la birou...N-am apucat sa inchid telefonul ca erau deja la poarta...nu stiu ce cafea au baut ei, si cum au platit nota, dar au facut-o foarte foarte repede...in fine, aia e am zis, nu mai apuc sa beau si io o gura de cafea...
Singurul document pe care au cerut sa-l vada a fost diploma de facultate in original...nu fluturasi de salriu, nu alte acte de la firma, nu mapa de proiecte...doar diploma...dupa care am mai stat la povesti, cu greu, inca vreo 40 de minute...
Ma balbaiam atat de tare ca nici eu nu intelegeam ce rosteam in engleza cica...La un moment dat, mi-am revenit si mi-am cerut scuze, le-a spus ca am lucrat pana tarziu si ca d'aia dormeam, si ca vizita lor e o surpriza foarte mare, ca emotiile pe care le am nu le-am avut nici cand a trebuit sa imi sustin proiectul de diploma in fata unui intreg amfiteatru... Au inceput sa rada!...Cum sa rada de necazul omului?!
Mi-au explicat ca exact asta au urmarit, surpriza totala, ca numai asa pot sa isi dea seama daca totul e adevarat, sau am umblat cu cioara vopsita...
Erau doi, un domn de varsta mea, si o doamna mult mai in varsta (dar care arata grozav de bine pt varsta ei), foarte draguti, amabili si rabdatori... La sfarsit, mi-au spus ca sunt satisfacuti, ca totul e OK, ca vor trimite imediat raportul catre CO, care ma va contacta Miercuri in legatura cu aplicatia mea...
Dupa ce au plecat am inceput sa realizez ce tocmai se intamplase...verificare la locul de munca...de fapt nu au venit sa ma verifice pe mine, ci sa vada daca exista firma si daca are punct de lucru, birou, si mai ales daca eu sunt arhitectul firmei, nu vre-un om de serviciu, sau cine stie ce om din umbra al unei firme fantoma...
DEODATA, calvarul necunoasterii a luat sfarsit! stiam de ce durase atat de mult, si ce insemna acele "internal reviews" de care mi-a spus COul...gata acum, asteptam ziua de miercuri ca pe o minune! Ce mai conta acum... inca doua zile de asteptare, nedormit, tone de cafea, milioane de tigari...Miercuri! (adica noapte de marti spre miercuri in romania)...
