Stiti cum e treaba cu emigrarea asta? Te decizi usor, mai ales ca traiesc intr-o tara care te apasa, te striveste...si parca incearca sa te doboare...daaaaar...
Analiza: Nu stiu cum era acum 10 ani, poate era mai bine, poate la fel de rau...sau poate doar era o pacaleala...eu nu stiu...nu stiu nici cum era acum 5 ani, pentru ca nu deadeam 2 bani pe taxe si impozite, pe preturile din ce in ce mai mari...nu dadeam 2 bani pe UE, NATO, ONU, CIA, SRI, MMS, SMS, LOL, USA, ANAF...
Eram necopt (nu neaparat ca acum as fi, dar s-a mai adunat ceva par alb in cap pe langa niste lectii de viata), banii se faceau usor, pe 3 vorbe, 5 desene, 7 avize...cum veneau, asa se duceau... Dar acum, mi se pare foarte greu...e sufocant...asta stiu cu siguranta...
E usor...al dracului de usor la inceput...si parca totul merge ca uns...echivalarea studiilor - minunat...examenul de engleza - lejer...sponsorizare din partea unui stat - mirobolant...depui de viza - UAU!...deja te vezi acolo...incep planurile: cam in ce casa ti-ar placea sa traiesti, cam ce masina ti-ar placea sa tavalesti...visezi la fete cu ochii mici, sau cu pielea neagra, sau blonde cu umerii trasi in fata de diferite greutati...visezi la primul job, la primul salar'...visezi si planuiesti primele vacante...podul din sidni, o baie in brisbin, o betie cu vin de barossa, bolovanii-ananas din vest...visezi la toti romanii care parca te asteapta fix pe tine, cu bere, cu vorbe bune (sunt oameni minunati, nu ca nu au defecte, dar acolo, in partea ailalta de lume, nu ajung italienistii, spaniolistii, germanistii, manelistii...) ...si dupa cateva zile incepe...
...Nu o sa vorbesc iar de asteptare, ci de incercarile pe care universul ti le arunca in drum, cand iei o hotarare de o asemenea importanta...
Incep indoielile...incep sa apara oferte noi de lucru, colaborari noi...incepepe sa creasca samanta sperantei de mai bine chiar aici, de unde vrei sa pleci...si incepi sa crezi ca poate raul cel mai rau a trecut si s-ar putea sa fie iar bine...incep sa apara, din punctul de vedere al celorlalti care te inconjoara si care vor fi lasati in urma, planuri pentru viitor, si nu pentru o luna-doua, pentru ani...apar oportunitati de afaceri, poate bune poate rele...cine stie...si te framanti ca aluatul de cozonac, si n-ai cu cine sa vorbesti...esti doar tu, cu tine si cu mintea ta...
La mine a biruit hotararea si convingerea ca am luat hotararea cea mai buna...si am cantarit indelung, si atent, si pe toate partile...si emigrarea da cu plus intotdeauna...
O sa treci si pesta asta...dar cand astepti prea mult, nu poti nici sa pui totul, dar totul pe pauza...ca se satura omul si de laba, si de vise cu ochii deschisi...trebuie sa traiesti pana cand incapi noua viata de emigrant... Si o sa cunosti pe cineva, si incepe sa fie bine si pe partea sentimentala... Si cand te "iubesti" o data, de doua ori, de nenumarate ori, nenumarat de des (de zici ca vrei sa o faci ca si cum ar fi ultima data)...si trec lunile...iar cand te trezesti, au trecut 5, 6, 7 luni...si este deja o relatie serioasa...nu e o aventura...
Si iar incep indoielile...iar framantarile...si ea stie, ca i-ai spus ca pleci, ca astepti, si ca poate fi intr-o luna, sau in 6...si rade, dar nu e rasul ei...
O sa treci evident si peste asta, daca esti cu adevarat hotarat, si constient de locul si vremurile in care traiesti...
Si cand zici ca e totul bine, ca esti mai hotarat ca niciodata, si mai ales ca esti fericit cu faptul ca pleci...si stii in adancul sufletului ca o sa fie bine...universul te mai incearca inca o data...
...Cand m-am hotarat sa emigrez in noiembrie 2009 , era o lege, si erau niste regului... la 1 iulie 2010 s-a schimbat totul, radical... si am adaptat situatia si mentalitatea dupa acele reguli... mai imi trebuiau probabil 2 saptamani si gata, se termina,intr-un fel sau altul...astazi, 1 iulie 2011 au schimbat iar regulile...si eu nu am ce sa mai fac...nu mai depinde de mine cu nimic...cu absolut nimic...nu mai am de asteptat 2 saptamani...iar se numara in luni de zile...tragic, si mai demoralizant, este ca nu ma afecteaza doar pe mine, ci si pe fratimiu...care avea pana ieri confirmarea ca pana la jumatatea lunii iulie va avea viza...acum cine stie...termenul oficial pentru el este de 18-24 de luni, iar pentru mine de 18 luni...nu ramane decat asteptarea...cine stie ce va fi, cum, si mai ales cand...
...Mai tragic este ca cu cat te resemnezi mai mult cu asteptarea, cu incapacitatea de a influenta intr-un fel sau altul durata...cu cat te obisnuiesti mai mult cu sentimentul de impotenta, incepi sa te indoiesti si mai mult, si incepi sa vezi iar plusuri intr-o mizerie unde nu existe parti bune...dar trebuie sa respiri, sa mananci, sa te imbraci, sa f..uti...trebuie sa iti vezi mai departe de viata care nu te mai atrage, care simti si stii ca nu mai e cea dorita...
...si uite asa universul imi face in ciuda...si eu ma oftic, ma enervez, ma deprim...da-mi trece, nu ma dau batut cu una, cu doua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu